Comertul "pe încredere", practicat în tarile nordice, este de multa vreme cunoscut.

Magazinele de fermier sunt modeste, iar reclamele aproape lipsesc.

In Norvegia, clientul ia marfa, o cantareste, trece la aparatul de taxat, care calculeaza pretul dupa ce clientul a apasat butonul corespunzator marfii (greutatea a transmis-o deja cantarul), iar apoi îsi pune marfa în plasa, scrie in caiet.

In continuare, clientul face plata. Pentru asta, are la dispozitie doua vase: în unul plateste (pune banii) din altul ia restul.

Dupa ce a platit, clientul marcheaza pe aparatul de taxat valoarea depusa si restul primit, pentru ca, la sfarsitul zilei, aparatul sa-si faca monetarul automat.

Restul se ia "din cui" (în Norvegia, monedele subdivizionare sunt gaurite; si la noi erau gaurite cele de 25 si 50 bani pana prin anii '30 ).

Bonul il pastreaza pana ajunge acasa. Vanzatorul are deplina incredere în client, dar autoritatea fiscala isi rezerva dreptul sa verifice pe drum daca aparatul a incasat si TVA-ul.

Totul fara vanzator, fara supraveghetor, fara casiera. Si chiar fara bodyguarzi.

Autoservire 100%.

In general, marfa este vrac.

Pentru cine ia mai mult, exista si varianta preambalata, gata cantarita.

Varza nu se cantareste. Se vinde la bucata.

De curatenie si de aranjarea la raft se ocupa patronul personal.

Conservele sunt facute la ferma, iar ouale se vand cu cofragul.

Fermierii nu sunt obligati sa-si vanda numai produsele proprii. Pot comercializa si produsele altora, din aceeasi zona, daca sunt ecologice (exclus fir sintetic). In zona respectiva, se fac mai mult produse pentru copii.

Fermierii pot vinde si produse preambalate, dar numai ecologice si fara conservanti.

In curte, nici n-ai zice ca e magazin. Ai zice ca e o casa de vacanta.

Sursa http://www.factroom.ru/facts/7006#more-7006